10 oct. 2018

Zilele Europene ale Patrimoniului, ediția a XXVI-a

0 Comentarii
Zilele Europene ale Patrimoniului

Miercuri, 10 octombrie a.c. Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare în colaborare cu Primăria Apa și Muzeul Județean Satu Mare au organizat, sub egida Anului Centenar, un colocviu pe tema Locuri ale Memoriei cu ocazia celei de-a XXVI-a ediții a Zilelor Europene ale Patrimoniului, în localitatea Apa, la Casa Memorială dr. Vasile Lucaciu.

Aici au avut loc o serie de evenimente printre care: Te Deum, discursul oficialităților: directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură, Zamfir Danciu și primarul comunei Apa, Radu Trandafir, au fost depuse coroane la bustul marelui patriot dr. Vasile Lucaciu din partea instituțiilor de cultură participante: Arhivele Statului, Muzeul Județean Satu Mare, Muzeul Țării Oașului Negrești-Oaș, Asociația Civică Tempora, Primăria Apa, Direcția Județeană pentru Cultură Satu Mare, după care participanții s-au deplasat la căminul cultural Apa unde a avut loc colocviul dedicat acestui important eveniment.

Au fost prezentate următoarele lucrări de un real interes pentru auditoriu:

  • Dumitru Roman – Să ne rugăm pentru Vasile Lucaciu și toți cei care au înfăptuit Marea Unire de la 1918;
  • Dr. Daniela Bălu – Muzeul Județean Satu Mare – Vasile Lucaciu și istoria sa în bronz;
  • Dr. Diana Lostun – Arhivele Naționalale – Eroii din Apa și Someșeni care s-au jertfit în Primul Razboi Mondial;
  • Dr. Delia Suiogan – Centrul Universitar Nord Baia Mare – Reactualizarea valorilor culturale – formă de consolidare a memoriei colective;
  • Dr. Natalia Lazar – Muzeul Țării Oașului –  Centrul Universitar Nord Baia Mare pentru o abordare integrală a patrimoniului cultural național și asumarea unor valori identitare;
  • Col (r.) Voicu Șichet – Cea mai mare personalitate sătmăreană implicată în făurirea României Mari.Evocarea părintelui dr. Vasile Lucacviu în revista Eroii Neamului;
  • Mihaela Sălceanu – Muzeul Județean Satu Mare – O activitate diplomatică a lui Vasile Lucaciu.

[top]

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.